În general, luna iulie în România este luna vacanțelor și a concediilor. Oamenii accesează rețele sociale (Facebook, Instagram, TikTok) chiar și la ore atipice, de pe plajă, de la munte, din diverse locații. Este o lună care ar trebui să surprindă culorile verii, să le dea oamenilor idei de vacanță și de moduri în care să își petreacă timpul liber. În postări este nevoie de culori puternice, de contrast de lumină și culoare, de elemente care să îi facă pe oameni să se oprească din scroll-ul fără sfârșit cu telefonul în mână.
Ți-am pregătit mai jos principalele repere ale lunii iulie 2025, pentru utilizarea lor în cadrul unui plan de postări.
- 02 iulie – luna lui Cuptor, cea mai călduroasă lună a anului, adie vânt de vacanță
- 10 iulie – suntem în plin sezon al vacanțelor de vară, este oficial
- 14 iulie – cauți oferte last minute? acum toți merg în vacanță
- 15 iulie – suntem deja la jumătatea verii
- 16 iulie – oficial a început cea mai bună perioadă de mers în vacanță, am lăsat cu toții grijile de-o-parte.
- 18 iulie – sezonul celor mai delicioase fructe, se coc vișinele, caisele, piersicile, nectarinele, zmeura, murele. Postare cu fructe în locație.
- 19 iulie – toată lumea se gândește la vacanță, s-a terminat cu Evaluarea națională, Bacalaureat, Admitere
- 20 iulie – Sfântul Ilie și tradițiile de vară
- 29 iulie – Ziua Imnului Național
- 31 iulie – ne pregătim să intrăm în ultima lună de vară, acum este momentul pentru vacanță
Oamenii sunt plecați sau pe picior de plecare, așa că vor accesa postările în special pe telefonul mobile. Funcționează foarte bine imaginile pe înalt, fotografii și reel-uri.
Ce alte idei de postări ai nevoie pentru luna iulie?



pentru hotelul nostru aflat in oradea ce postari ar merge?